În Balanţa (1991), Lucian Pintilie propune un personaj oarecum atipic pentru societatea românească din timpul comunismului. O femeie face scandal într-o piaţă pentru că – într-o zi de sărbătoare pentru „oamenii muncii” - nu este servită cu un crenvurşt. Cearta ei cu târgoveţii este oprită de un miliţian care îi spuneS: „Vă ţineţi de agitaţie, de proteste. Ce sîntem noi, unguri, poloneji (sic)? Românu-i om blând!…” Câteva din filmele selecţionate pentru DocumFest 20009 (şi programate pentru ziua a doua şi a treia a Festivalului) surprind nu doar un astfel de incident singular, străin de „blândeţea” proverbială a românului, ci o adevărată tradiţie protestatară pe care ei (ungurii, cehii, polonezii, lituanienii, est-germanii) chiar au avut-o.
Trei filme (Revoluţii eşuate, Bobinele de la talcioc, Vieţi-Graniţe) şi tot atâtea mărturii despre libertate, despre lupta pentru libertate şi independenţa de sub jugul sovietic. Sângele vărsat în repetate rânduri (în 1956 în Ungaria, în 1968 în Cehoslovacia etc.) este preţul pe care aceste popoare l-au plătit pentru revoluţiile lor „de catifea” din 1989. Un scenariu asemănător, aflăm din Fata şi tancurile, avea să se joace - în 13 ianuarie 1991 - şi în Lituania, când, prin alte sacrificii de sânge, Lituania devine independentă.
Revoluţii eşuate (2006, autor: Vig Emese, TVR Cluj) înregistrează ecoul pe care l-au avut în trei oraşe din România (Cluj, Timişoara şi Bucureşti) evenimentele revoluţionare din Ungaria anului 1956. Impresionează documentarea şi organizarea întregului material: interviuri cu – între alţii - trei istorici de prestigiu: un român, un maghiar şi un italian; secvenţe foto/audio/video de arhivă în straie catchy, dinamice.
În Bobinele de la talcioc (2005, autor: Zoltán Czigány, Televiziunea Maghiară), descoperirea la un talcioc budapestan a unor materiale needitate şi inedite, filmate de nişte amatori long time ago în zilele Revoluţiei Maghiare din 1956, este un pretext pentru a articula o poveste. Un cuplu mic-burghez de tineri căsătoriţi şi câţiva prieteni de-ai lor sunt răvăşiţi de spectaculoasele răsturnări de situaţii în viaţa social-politică a Budapestei din timpul scurtei guvernări a lui Imre Nagy. Şi chiar mai mult: iau parte, trup şi suflet, la luptele armate de apărare a capitalei maghiare de atacurile devastatoare ale tancurilor sovietice.
Vieţi-Graniţe (2009, autor: Igor Hidvégi) spune povestea Cortinei de Fier - metafora centrală a divizării Europei după al II-lea Război Mondial - de la ridicarea şi până la distrugerea ei, începută în Ungaria anului 1989. Filmul redă mărturii ale unor transfugi, grăniceri, prieteni şi rude ale celor zdrobiţi de forţele poliţieneşti pentru „tentativa de trecere frauduloasă a frontierei”. Coda acestui documentar prezintă răspunsurile unor tineri şi foarte tineri occidentali despre semnificaţia Cortinei de Fier: „A fost acolo, la graniţa dintre Austria şi Ungaria şi nu puteai trece de ea”, „Nu ştiu nimic despre ea”, „N-am fost născut pe vremea aia”, „Nu ştiu ce aş face într-o astfel de situaţie. Pur şi simplu nu-mi imaginez cum ar fi…”, „Democraţia e un bun câştigat. Trebuie să învăţăm din greşelile trecutului. Comunismul, aşa cum îl ştim din URSS, a fost un experiment eşuat”…
Fata şi tancurile (2009, autori: Isabell Blöchl, André Meier) surprinde ultimul act al Imperiului Sovietic (după ce introduce spectatorul în contextul cultural şi socio-politic din Lituania comunistă), marcat de venirea la putere a lui Gorbaciov, în 1985. Filmul prezintă povestea unui erou-martir (Loreta Asanavičiūtė), o fată de numai 22 de ani, ucisă de tancurile sovietice în ianuarie 1991.
P.S. Proiecţiile din ziua a doua a DocumFest-ului s-au încheiat cu prezentarea, în premieră, a unui classy videoclip produs de TVR Timişoara: Oda Immortalis – o lucrare vocal-simfonică a lui Adrian Mardan ilustrată cu imagini din timpul dramaticelor evenimente petrecute în decembrie 1989 în oraşul de pe Bega.
No comments:
Post a Comment