Know-how

Câte neînţelegeri se produc atunci când nu se respectă … codurile!... Pentru un E.T. lucrurile par simple: toţi oamenii, la fel ca toate animalele (fiecare după felul său) folosesc un cod. Dacă însă mergi din aproape-n aproape, vei constata că nu-i chiar aşa simplu - cel puţin în ceea ce-i priveşte pe oameni. Pentru că nu (mai) vorbesc una şi aceeaşi limbă. Şi, dacă se întâmplă să fim parte din unul şi acelaşi neam, vorbind una şi aceeaşi limbă, suntem încă departe de ceea ce înseamnă comunicare. Putem folosi acelaşi grai, putem fi de aceeaşi vârstă ori împărtăşi – oarecum – aceleaşi experienţe culturale şi tot degeaba. Undeva – e greu de spus unde anume – lucrurile se încâlcesc, vectorii de interes nu mai caută spre acelaşi ţel, limbile se amestecă. Şi de vină sunt … codurile, semnele, mesajele. Mai exact, necunoaşterea (ori ignorarea) lor.

Fiecare, nu-i aşa, poate să spună: Am şi eu sensibilităţile mele. Iar nerespectarea codurilor duce la strivirea acestor sensibilităţi. Se ajunge, invariabil, la concluzia lui Hamlet: words, words, words… Cine ştie, englezii poate ştiu ei ceva atunci când, în conversaţii, o dau pe … vreme, vorbesc banalităţi sau tac. Evită orice fel de polemică, ştiind bine că orice apropiere sau schimb de gânduri presupune o prealabilă cunoaştere a partenerului de discuţie. Vorbesc despre vreme şi succesul e, în general, garantat. Asta dacă nu ţii morţiş să găseşti – ultra-pesimist - nod în papură la nu ştiu care nor de pe cer. Dar ei nu scot o vorbă despre suflet şi alte subiecte delicate (politică, religie, viaţă personală, job etc.).

Pe de altă parte, orice sporovăială ne-englezească şi orice derapaj levantin de vorbire poate fi de ajutor, până la urmă. Înveţi (dacă eşti un elev conştiincios) ce şi cât şi cum să vorbeşti cu cel căruia i te adresezi. Orice discuţie (sau şir de discuţii) e un fel de tatonare. În orice „înfrângere” (neînţelegere precedată de o discuţie în contradictoriu) se găseşte şi multă pedagogie. Ai de învăţat enorm, căci – mai ales într-o polemică - interlocutorul este un fel de oglindă. Sau de volant: îţi corectează calea, te redresează. Te ajută să-ţi vii în fire. Apostrofarea lui îţi aminteşte unde ar trebui să-ţi fie locul, îţi atrage atenţia că nu e folositor, nu e ziditor să arăţi cu deştu’ în afară. Ce-i drept, asta se întâmplă atunci când e vorba despre un interlocutor inteligent, căruia îi pasă de tine. Fericit omul care l-a găsit şi îl preţuieşte!