Puterea inocenţei

Îmi amintesc foarte bine de vara anului 1983. Am luat cu bine examenul la treapta întâi. Ce-i drept, mă ambiţionasem să rezolv toate exerciţiile şi problemele de algebră şi geometrie din manuale şi eram stăpân pe textele literare şi pe gramatică. După ultimul examen (matematică), unde ştiam că m-am descurcat (ba chiar am lăsat să „transpire”, în sală, soluţia la o problemă de geometrie în spaţiu, cu o piramidă ce avea baza un trapez neregulat, pe care doar eu o găsisem), îmi amintesc că am plecat direct la cinema. În sala Timiş rula, în premieră, Sfârşitul nopţii de Mircea Veroiu. Film alb-negru despre omenia unui procuror ce putea foarte uşor să trimită la pârnaie un vatman care accidentase mortal un băiat care i-a sărit în faţă. Dar alege să-l ajute, să-l salveze. Trăiesc şi acum bucuria descoperirii acelei poveşti în care imaginea, muzica, actorii şi, peste toate, mesajul erau luminoase.

Tot un film despre prietenie şi desluşirea iubirii a fost, în aceeaşi vară, Mult mai de preţ e iubirea, al unui regizor oarecare: Dan Marcoci. L-am văzut la cinema Dacia – azi defunct, în stare avansată de paragină, ca alte sute de săli din ţară. Spre deosebire de filmului lui Veroiu, filmul lui Marcoci nu are stil. De aceea, într-un anumit sens, nici nu e film. Dar, lăsând la o parte pretenţiile şi criteriile, povestea din Mult mai de preţ e iubirea (la fel ca aceea din Singurătatea florilor de Mihai Constantinescu) te învăluie prin ceva. Prin – în cazul filmului de faţă - inocenţa personajului principal jucat de Rodica Negrea: o fată de 18 ani dintr-un oraş de provincie care, într-o zi, câştigă o sumă fabuloasă la loto. Pentru că mama ei (Valeria Seciu) doreşte să-şi refacă viaţa, fata nu vrea să-i stea în cale şi fuge, cu tot cu bani, la Bucureşti. Acolo închiriază un apartament şi-l întâlneşte pe acest pierde-vară (Dinu Manolache), implicat într-o relaţie din interes cu fata unui snob. Şi inocenţa fetei din provincie îl seduce. Îl face să-şi vină în fire.

Dar nu seducerea contează, ci starea aceea – de candoare, inocenţă, fragilitate - pe care actriţa a ştiut s-o transfere atât de convingător personajului interpretat. O amică, aflând că a câştigat atâţia bani, o întreabă: „De ce nu te măriţi?” Răspunsul ei: „Cu cine? N-am avut nici un prieten.” Mă urmăreşte şi acum, după 27 de ani, forţa fragilităţii acestui personaj. Am revăzut filmul abia în urmă cu vreo patru ani şi m-am îngrozit cât de necinematografic şi anost e. Prezenţa fetei interpretate de Rodica Negrea a trecut însă, din nou, dincolo de ecran…