Friday 20 August 2010

Puterea inocenţei

Îmi amintesc foarte bine de vara anului 1983. Am luat cu bine examenul la treapta întâi. Ce-i drept, mă ambiţionasem să rezolv toate exerciţiile şi problemele de algebră şi geometrie din manuale şi eram stăpân pe textele literare şi pe gramatică. După ultimul examen (matematică), unde ştiam că m-am descurcat (ba chiar am lăsat să „transpire”, în sală, soluţia la o problemă de geometrie în spaţiu, cu o piramidă ce avea baza un trapez neregulat, pe care doar eu o găsisem), îmi amintesc că am plecat direct la cinema. În sala Timiş rula, în premieră, Sfârşitul nopţii de Mircea Veroiu. Film alb-negru despre omenia unui procuror ce putea foarte uşor să trimită la pârnaie un vatman care accidentase mortal un băiat care i-a sărit în faţă. Dar alege să-l ajute, să-l salveze. Trăiesc şi acum bucuria descoperirii acelei poveşti în care imaginea, muzica, actorii şi, peste toate, mesajul erau luminoase.

Tot un film despre prietenie şi desluşirea iubirii a fost, în aceeaşi vară, Mult mai de preţ e iubirea, al unui regizor oarecare: Dan Marcoci. L-am văzut la cinema Dacia – azi defunct, în stare avansată de paragină, ca alte sute de săli din ţară. Spre deosebire de filmului lui Veroiu, filmul lui Marcoci nu are stil. De aceea, într-un anumit sens, nici nu e film. Dar, lăsând la o parte pretenţiile şi criteriile, povestea din Mult mai de preţ e iubirea (la fel ca aceea din Singurătatea florilor de Mihai Constantinescu) te învăluie prin ceva. Prin – în cazul filmului de faţă - inocenţa personajului principal jucat de Rodica Negrea: o fată de 18 ani dintr-un oraş de provincie care, într-o zi, câştigă o sumă fabuloasă la loto. Pentru că mama ei (Valeria Seciu) doreşte să-şi refacă viaţa, fata nu vrea să-i stea în cale şi fuge, cu tot cu bani, la Bucureşti. Acolo închiriază un apartament şi-l întâlneşte pe acest pierde-vară (Dinu Manolache), implicat într-o relaţie din interes cu fata unui snob. Şi inocenţa fetei din provincie îl seduce. Îl face să-şi vină în fire.

Dar nu seducerea contează, ci starea aceea – de candoare, inocenţă, fragilitate - pe care actriţa a ştiut s-o transfere atât de convingător personajului interpretat. O amică, aflând că a câştigat atâţia bani, o întreabă: „De ce nu te măriţi?” Răspunsul ei: „Cu cine? N-am avut nici un prieten.” Mă urmăreşte şi acum, după 27 de ani, forţa fragilităţii acestui personaj. Am revăzut filmul abia în urmă cu vreo patru ani şi m-am îngrozit cât de necinematografic şi anost e. Prezenţa fetei interpretate de Rodica Negrea a trecut însă, din nou, dincolo de ecran…

2 comments:

Anonymous said...

Eu urmaresc intotdeauna cu placere la tv, filmul „ Mult mai de pret e iubirea ” cu Dinu Manolache si Rodica Negrea, deoarece fiind filmat in Targoviste, orasul meu natal imi trezeste de fiecare data amintiri placute din urbea natala. Fiind un film de debut al lui Dan Marcoci, nu putem avea mari pretentii, dar poveste in sine si mai ales interpretarea actorilor salveaza si acest film din anii grei ai comunismului. Numai cine n-a trait acei ani, nu stie ce au insemnat...

saskiul said...

Sigur, exista riscul, atunci cand suntem atasati emotionali de ceva/cineva sa nu judecam "la rece". Filmul MULT MAI DE PRET E IUBIREA este salvat (pe cat s-a putut) de actorii principali, de idee, de muzica. Dar un FILM nu este numai o idee, cateva interpretari, o muzica reusita. Este infinit mai mult decat atat. In acest sens spuneam ca - privit peste ani - pierde, nu castiga. Eu am fost ingrozit de ceea ce vad, atunci cand l-am revzut la 25 de ani de la premiera...