Se povesteşte că, după uciderea lui Mihai Viteazul în Transilvania, au venit la putere din nou străinii cu credinţa lor rătăcită. Pe vremea când Mihai Viteazul unise cele trei ţărişoare române sub un singur sceptru, credinţa ortodoxă primise libertatea de care fusese vitregită de puterile străine. Dar iată că acum nori negri se abăteau iarăşi peste drept măritorii creştini. Pentru a-i înjosi în credinţa lor, principele de atunci a organizat o petrecere la palatul său invitând nobilimea supusă lor, dar şi pe episcopul locului, folosindu-se de acea împrejurare. Petrecerea era organizată în perioada Postului Mare, iar acolo pe masa întinsă erau oferite musafirilor mâncăruri alese de dulce. Episcopul acceptă cu smerenie invitaţia principelui, deoarece i se spusese că la acel moment festiv se vor discuta probleme importante ale ţării şi cu privire la credinţa poporului.
După introducerea tuturor musafirilor cu tot alaiul obiceiurilor de atunci, toţi s-au aşezat la masă. Episcopul însă a făcut semn discret unuia dintre servitori, cerându-i cu smerenie să-i aducă în farfurie câteva frunze de salată şi câteva legume. Principele şi mesenii erau curioşi să vadă dacă episcopul va mânca de dulce în Săptămâna Mare a Postului. Văzând statornicia episcopului în dreapta credinţă, s-au hotărât să-l batjocorească într-un mod perfid. La petrecere era o prinţesă cu un căţel în braţe, pe care-l cocoloşea şi pupa continuu. Principele, făcând linişte în sală, îl întrebă pe episcop în auzul tuturor, cu perversitate:
- Prea Sfinţite Părinte, am vrea să botezăm căţelul prinţesei acesteia şi s-a iscat aici o discuţie cu privire la aceasta. Toată lumea insistă să botezăm căţelul ortodox, ca să ajungă în rai. Şi pentru că mărturisiţi că a voastră este dreapta credinţă, v-am ruga să ne botezaţi căţelul!
La aceasta, episcopul, cu multă blândeţe şi calm duhovnicesc, le răspunse pe măsura perfidiei lor:
- Noi cu multă dragoste botezăm căţelul, numai că nu putem face una ca aceasta împotriva voinţei lui deoarece, după credinţa voastră, cel botezat trebuie să încuviinţeze botezul. Aşadar să-l întrebăm pe căţel în a cui credinţă doreşte să fie botezat şi din care familie face parte, şi el ne va răspunde prin gesturile lui.
A luat episcopul farfuria sa (cu salată şi legume) şi a pus-o jos, a luat şi farfuria principelui (plină de cărnuri grase) şi aşezat-o alături, apoi a luat căţelul şi l-a aşezat în faţa lor. De îndată ce i-a dat drumul, căţelul s-a înfruptat cu nesaţ din mâncărurile de dulce ale principelui. Atunci episcopul a zis către cei de faţă:
- Onorată adunare! Vedeţi, căţelul trebuie botezat în credinţa dumneavoastră, deoarece face parte dintre ai voştri. Dacă era dintre ai mei, mânca din farfuria mea, ţinea post ca şi mine, dar de îndată ce cu entuziasm s-a împărtăşit dintr-ale voastre, acum rămâne ca ai voştri să-l boteze. Apoi, ridicându-se de la masă, plecă cu chip senin, lăsându-i muţi şi ruşinaţi în rătăcirea lor.
No comments:
Post a Comment