Good from bad, past fom present

Grigore de Nissa (prăznuit azi de Biserica Ortodoxă): Adevăratul bine nu este acela care depinde de conjuncturi exterioare, nici cel care este afectat de contradicţii interne şi nici cel care ete bun numai parţial şi numai pentru moment, ci cel care care face dovada universalităţii, atât în ceea ce priveşte extinderea spaţială cât şi cea temporală, atât în ceea ce priveşte natura sa, cât şi în ceea ce priveşte manifestările sale. Astfel, a fi duhovnicesc înseamnă a depăşi nivelul dezorientării senzoriale, a îndrepta funcţionalitatea simţurilor spre unitatea spiritului şi a avea experienţa spiritului. Discernământul ţine de inteligenţă, dar eticul este cel care determină calitatea oricărei judecăţi. Discernământul este o înţelepciune, expresie a prezenţei noastre în Înţelepciunea care a făcut şi care susţine universul. A fi înţelept înseamnă a fi în înţelepciunea lui Dumnezeu înseamnă să activezi conform voinţei lui Dumenzeu, adică fără patimă.

Nu Dumnezeu – spune Părintele – este autorul deşertăciunii (vezi Ecclesiastul), ci libera alegere a omului (mintea lui). Dar mintea omului n-a fost deşartă de la început (altfel ar fi fost în afară de orice acuzare), ci pentru că întorcându-se (de la Dumnezeu) s-a separat de armonia lumii. Numai Dumnezeu este garanţia independenţei alegerii libere.

Păcatul este consecinţa unei false independenţe, a unei libere alegeri lipsită de sens. Aceasta s-a îndreptat spre rău, fără să fie disciplinată. Păcatul este o pervertire a finalităţii dorinţei, din cauza plăcerii simţurilor care s-a interpus ca o ceaţă între „ochii” sufletului şi frumuseţea dumnezeiască. Mintea pierde controlul celorlalte funcţii ale fiinţei atunci când senzaţia care tinde spre plăcere se instituie drept criteriu de evaluare a realităţii.