Sheer innocence

Al doilea concert de muzică veche, la Biserica Luterană, cu Ansamblul Baroc „Transylvania” (înfiinţat în 1995) – piese cântate la flauto dolce & traverso, clavicembalo şi violoncello din creaţia unui Anonimi (sec. XIII) – Dansul principelui Transilvaniei şi alte dansuri contemporane; Giovanni Platti (sec. XVIII) – Trio în Sol major; Esprit Philippe Chédeville (sec. XVIII) – Duo galant în Do major; Francesco Geminiani (sec. XVII-XVIII) – Sonata nr. 3 op. 5 pentru violoncel şi basso continuo; Georg Philipp Telemann (sec. XVII-XVIII) – Cvartetul în re minor.
Am stat – la sugestia simpaticei plasatoare – într-o strană de două persoane (Raluca a fost la cea de-a treia conferinţă a pr. Teofil, despre maica Tereza de Calcutta), iar Theodor a avut momente când dădea să izbucnească în râs. Până la urmă şi-a revenit. La sfârşit a vrut, de două ori, să spună (aşa cum zice de obicei, după ce trece cu brio de câte un concert etc.): Bravo că Theodor a fost cuminte în timpul concertului!, însă, de fiecare dată i-a ieşit din gură (qualms of conscience?) numai: Bravo că...aaa...tata... şi îmi punea câte o întrebare, evitând să-mi răspundă atunci când îl întrebam de ce nu continuă propoziţia începută. După concert ne-am întâlnit cu Raluca & her mum – veneau amândouă de la confernţa pr. Teofil. Theodor, de cum le-a simţit aproape, a început să mărturisească: Nu am fost cuminte la concert şi am râs, iar tata m-a întrebat dacă de asta am venit la concert, ca să râd şi a zis: Te-ai potolit?... În astfel de momente (ce pot fi create numai de copii neprihăniţi la inimă şi nepervertiţi) îmi amintesc de rugăciunea Călăuzei din Stalker pentru cei doi sceptici (Scriitorul şi Profesorul) pe care îi călăuzea înspre Camera Miracolelor din Zonă: „Să se împlinească ceea ce şi-au pus în gând. Să creadă. Să râdă de „înaltele” lor pasiuni; ele nu izvorăsc dintr-o energie sufletească, nu sunt decât nişte fricţiuni între noi şi lumea exterioară. Să capete încredere în ei înşişi. Să devină neajutoraţi ca pruncii, deoarece slăbiciunea e măreaţă, iar forţa e demnă de dispreţ. Omul, când se naşte, e slab, iar atunci când moare ajunge aspru, rigid. Copacul, când e tânăr e fraged; după ce creşte se aspreşte. Duritatea şi forţa prevestesc moartea. Frăgezimea şi slăbiciunea exprimă prospeţimea vieţii. Nimic din ce s-a asprit nu poate să învingă”.