Gloria nu cântă

Ce dezamăgire să revăd Gloria nu cântă – debutul în filmul de ficţiune al popularului regizor de televiziune, Alexandru Bocăneţ, autor al multor momente muzical-coregrafice reuşite – adevărata lui perioadă de glorie. Bocăneţ şi-a dat obştescul sfârşit la fel e violent ca Toma Caragiu (care joacă în Gloria... unul din ultimele sale roluri), ca Doina Badea, ca atâţia alţii care au căzut victimă cutremurului din 4 martie 1977 şi au avut aceeaşi soartă cu victimele cutremurelor şi calamităţilor naturale (sau man made) din toate timpurile. În această opera prima reuşite sunt doar momentele muzical-coregrafice, marcă inconfundabilă a talentului celui care a fost Alexandru Bocăneţ, secondat de pictoriţa de costume (şi autoare a decorurilor) Doina Levinţa. Pentru interpreţi însă (Toma Caragiu, Octavian Cotescu, Margareta Pogonat, Mihai Pălădescu, Tora Vasilescu, Horaţiu Mălăele) e valabilă zicala: Noi cu braţe ca oţelul vom culege muşeţelul. Ce distanţă între apariţiile întâmplătoare şi penible prin cadru ale Margaretei Pogonat & Mihai Pălădescu de aici şi interpretarea lor de zile mari din Meandre, între subţirimea dramaturgică (scenariul: Dumitru Solomon) a rolului jucat de Tora Vasilescu şi partiturile „grase” din Cursa, Proba de microfon, Croaziera, Casa dintre câmpuri, Glissando, Imposibila iubire. Toma (pur şi simplu nu mă pot obişnui cu gândul că a murit!), avea să-şi dea adevărata măsură a talentului său în Actorul şi sălbaticii şi în Singurătatea florilor. Reuşit e şi momentul muzical (voce: Daniela Vlădescu, muzică: Radu Şerban; coregrafia: Cornel Patrichi) „E soare în sufletul meu”, unde Tora (de neuitat, totuşi, peruca ei creaţă) face playback.