Friday 12 September 2008

Saved by the bell

Aseara am jucat ping-pong cu Cornel, acasă la socrii lui (părinţii Graţielei). El crede că fundamentaliştii protestanţi şi neoprotetanţi (majoritatea – at best – semidocţi în materie de fizică) au lansat zvonistica (neo)milenaristă cu scopul de a-şi lărgi cifra de afaceri şi de a face noi convertiţi înainte de „apocalipsă”. Din vorbă-n vorbă am ajuns iar la tema din Stalker (cu referinţe colaterale: Solyaris şi Blade Runner): nevoia disperată de credinţă în lumea „post-creştină”, aşa cum – cu o scenografie şi cu tonalităţi pe măsură - o prezintă filmul lui Tarkovski. „Religiile mai mor...” a spus, la un moment dat Cornel. Dar este creştinismul o religie? Back to wording. Ce e aceea o religie? În privinţa creştinismului, putem vorbi despre dogmele şi pretenţiile lui cu privire la statutul de religie supremă. (Dar nu asta râvnesc toate celelalte religii şi confesiuni creştine, în măsura în care nu şi-au făcut din relativism un almighty god?) Pe de altă parte, e cumplit de anevoios (dacă nu cumva imposibil) să vezi în creştinism altceva decât o religie bizară atunci când l-ai rupt de viaţa bisericească, de ritmul trăirii liturgice, de minima rânduială creştină a omului. Într-un fel, personajele tarkovskiene chiar astfel (în acest context liturgic) încearcă să-şi lucreze salvarea, lipindu-şi existenţa zbucuimată de tainele cele mai presus de priceperea omenească: mai construind un clopot, mai pictând o icoană, mai călăuzind scepticii până în pragul Camerei Dorinţelor, alegând mereu calea ocolită, nu distanţa cea mai scurtă dintre două puncte, care e linia dreaptă.
I-am cunoscut asear
ă, la Cornel & Graţiela, pe câinii lor: Beni (a golden retriever), Neil (a huskie) şi Nero (a hunting dog) – jucăuşi din cale-afară. Mie mi-au precipitat alergia de seară (by the way: I have been on my „period” since the beginning of August): strănuturi, mâncărimi la ochi, nas înfundat etc. Sunt obişnuit – de vreo şapte ani din august până prin octombrie sunt la cheremul alergiei mele (pricinuită de praf, de păr de animale, de polen etc.).

21 comments:

Florin said...

Ei da, finally! Deosebirea dintre religie si credinta. Desi au un lung drum pe care il parcurg impreuna,ele se intalnesc intr-un punct si se despart in altul. Religia tine de identitate pe cand credinta tine de smerenie (sau intensitate). Despartirea, cred, are loc acolo unde identitatea nu mai este prieten bun de drum cu smerenia. Vezi cazul fariseilor din timpul lui Hristos.
Asa incat relativizarea este generata de insasi credinta noastra ca nu putem cunoaste voia lui Dumnezeu, si deci ne putem baza pe dogmele religiei pana la momentul in care cele doua trebuie sa se desparta.

saskiul said...

Interesante observatii despre credinta-smerenie vs. religie-identitate. I will take heed. Inca o data te intreb: chiar nimic-nimic nu-ti scapa? ;)

Rubycond said...

A propos de cei care ne indruma pe calea ocolita, nu pe distanta cea mai scurta dintre doua puncte --- linia dreapta, once upon a time in Physics, un tip pe nume Einstein ne-a calauzit spre intelegerea ca lumina --- aia bruta, laica, necapitalizata --- nu calatoreste in linie dreapta, spatiul fiind curbat in prezenta gravitatiei. Tip of the hat, Mr. E.

saskiul said...

Subscriu.

Rubycond said...

Cu scuzele de rigoare, dar cu circumstanta atenuanta ca mi-a fost aprobat asa rapid primul comentariu :-), imi permit inca o remarca, poate un pic necioplita, despre "supraincarcarea" semantica termenului crestinism.
Sa fie religie, credinta sau alte chestii complexe pe care nici nu ne hazardam sa le numim, daramite sa le intelegem?
Partea necioplita:

DEX Online:
"CREŞTINÍSM s.n. Ansamblul religiilor la baza cărora se află credinţa în persoana şi învăţăturile lui Iisus Cristos."
"CREŞTINÍSM n. Religie bazată pe Vechiul şi Noul Testament."

Wikipedia:
"Christianity is a monotheistic religion[1] centered on the life and teachings of Jesus of Nazareth as presented in the New Testament."

De ce am facut acest gest usor necioplit, de a posta definitiile din dictionar / Wikipedia? Pentru ca prea adesea, religiile (NU credintele) acestei lumi schimba sensurile cuvintelor. Astfel, pentru adepti, anumite cuvinte devin supraincarcate semantic, cuvantul crestinism fiind "o sansa de a fi", "o filosofie in adevaratul sens al cuvantului" (saskiul) etc.
Ma intreb daca nu cumva exista destui musulmani care ar descrie cu exact aceleasi cuvinte Islamul?
De ce schimba religiile sensurile cuvintelor? Pentru ca un om care invata sa accepte (de la o anumita autoritate, dictionar, religie, secta, companie, sistem politic sau economic) o definitie pentru un cuvant, accepta de fapt prin aceasta o bucata din "dogma despre realitate" a acelei autoritati.
Newspeak anyone?
Pana si Noam Chomsky, desi nu vedea cu ochi tocmai buni ipoteza Sapir-Whorf despre legatura sistematica dintre limbaj si intelegerea lumii, cred ca ar fi de acord cu aceasta teza, mult mai slaba, enuntata de mine aici. Dar, dincolo de aceste dizgratioase appeals to authority --- pun intended --- de aceea prefer definitiile astea "boante" din dictionare, pe care se cearta academicieni, editori Wikipedia, si oameni de pe strada, vorbitori ai limbii cu pricina, pentru ca reprezinta, cel putin in intentie, un compromis, rezultat al unui dialog intre peers, nu un dictat emis de o autoritate pentru [ne]muritorii de rand.

Totusi, ca sa nu dau impresia ca "ma leg" in mod deosebit de crestinism, desi nu cred ca mai are rost sa imi ascund fetisul pentru antagonism, aceasta credinta in Principa Discordia, caci "Where all think alike, no one thinks very much."
(Walter Lippman) si ca sa imi sustin afirmatia de mai sus cu exemple actuale, concrete, unele stranii, altele amuzante din doctrina Scientology. Da, unele culte / religii schimba atat de mult sensurile atat de multor cuvinte incat exista dictionare dedicate acestor schimbari. Selectez de acolo (nu toate sunt cuvinte "reeducate", unele le includ doar pentru ca au definitii haioase):

Affinity, used as a synonym for love or like.
Misemotional, describing a display of inappropriate emotion; for
example, crying for no reason. "Mary has been misemotional since
her last action; she needs a repair."
Operating Thetan, 1. A *thetan* exterior who can have but doesn't have to have a body in order to control or *operate* thought, life,
matter, energy, space and time. [many more meanings, see the above link]
Aberrate, to make something diverge from a straight line. The word
comes basically from optics. *Aberrated*, departed from
rationality, deranged. (from TD) [a propos de "linia dreapta" :-)]
Meatball, A derogatory Free Zone (qv) term for people who don't
believe in their strange ideas. (act) See Basher.

In concluzie, Who's up for Meatballs?, sau, mai pe romaneste si non-scientologic, Cui nu-i e frica de parjoale?

Rubycond said...
This comment has been removed by the author.
saskiul said...

Draga Rubycond, m-a uluit comentariul tau.Si m-a trezit mai abitir ca un cold shower (l-am citit pe la 5.30 a.m., oarecum pe fuga, inainte de a-mi trezi fiul de clasa I sa-l duc la scoala) si regret ca n-am timp acum sa-ti ofer un raspuns - cat de cat - pe masura. Asa ca sunt nevoit sa aman putin (si sa-mi pregatesc) reply-ul. Iti spun doar atat: ma lupt din rasputeri sa n-am prejudecati vizavi de - sa zicem, islam. Dar imi e destul de greu sa pricep paradigma...cealalta (Christ centered), darmite sa descifrez etosul vietii musulmane, budiste etc. Si inca ceva: mi-a placut tare mult (si-i subscriu cu totul) sintagma: "Where all think alike, no one thinks very much." ... Multam fain pentru desteptarea de dimineata. :)

Rubycond said...

Si inca o nota in nota cu imaginea, despre clopote, folosite istoric pentru chemarea oamenilor la templu / biserica si in cadrul diverselor ritualuri, imi permit sa remarc, ca desi, aparent, ele au rolul de a aduna oamenii la un loc, de fapt, adesea ii separa "pe bisericute". Ca sa il citez pe Ovidiu Cean: "Singurul clopot sub care incape intreaga umanitate este clopotul lui Gauss".

Noapte buna si armonioasa tuturor celor de sub acest clopot tacut (vine pana la urma noaptea pentru toti), care ne indura neindurat toate strigatele si bubuiturile, ce ingana, nu rareori, alte clopote, mult mai mici si mai concrete, deci mai irelevante.

saskiul said...

Revin cu un raspuns mai detaliat. Si eu caut the happy medium dintre starea de "necioplire" ce suspecteaza de "supraincarcare" semantica termenul de crestinism si starea de necioplire pricinuita de bigotism, fariseism si fanatism. O dezbatere pe tema definitiei crestinismului si a crestinismului ortodox (care, in numele "dreptei invataturi", este singurul care conteaza, restul fiind "erezii", "rataciri", "abateri" etc.) este ispititoare, insa nu stiu daca ma inham la ea. Nu cred ca sunt pregatit. Wikipedia si dictionarele sunt neputincioase si nu prea ajuta. Cum sa cuprinzi ceea ce e "Taina Sfintei Treimi" in sintagma "a monotheistic religion". Definitiile din dictionare le acceptam ori respingem in functie de asezarea si nevoile noastre...duhovnicesti, de intrebarile care ne chinuie, de ceea ce am ajuns sa pricepem etc. Nici eu nu sunt un "dogmatic" sau un "ortodox" convins. Nici n-as avea cum, cata vreme chiar cred in principiul paulin (reluat si nuantat, "updatat" si "explicat") de Nicolae Steinhardt, care l-a ales ca motto al formidabilei sale carti, JURNALUL FERICIRII: "Cred, Doamne, ajuta necredintei mele". In general sunt un "baiat bun" si nu ma supara decat spiritele pravoslavnice agresive si habotnice, pe care le evit cat pot. Atunci, da, imbratisez si eu, ocazional, acest Principa Discordia si "imi" spun ca, daca asta e ortodoxia, I'm not with it. Altfel, sunt, dupa puteri, interesat si uimit de dreapta socotinta asa cum se gaseste ea in marturiile din PATERIC. Ma copleseste o experienta de viata ca aceea evocata in filmul ANDREI RUBLIOV, in care un calugar mediocru, turnator si trufas (Kiril) pleaca "in lume", suduindu-si fratii monahi pentru toata fatarnicia, pentru a se reintoarce, spasit, la viata monahala. Isi da duhul abia dupa ce a pus inceput bun caintei sale, dupa ce a inceput sa vada - cu adevarat - "the bare neccessities of life".
Pana la urma, fiecare face cat poate si nu ne ramane decat sa ne confruntam cu "the guy in the glass", vorba unui poem extrem de inspirat: propria noastra constiinta. Aici, probabil, ca au un cuvant greu de spus personajele din FILOCALIE si PATERIC, din romanele dostoievskiene sau din opera cinematografica fara pereche a lui Andrei Tarkovski, soundul bizantin si icoana ortodoxa - adevarate capodopere de reflectie (in sensul cel mai profund) si catalizator de neinlocuit al devenirii de sine.

saskiul said...

Asa e, scandalul iscat in jurul lui Hristos este intristator, insa el face parte din "schema". E de plans faptul ca exista atatea dezbinari chiar sub umbrela Ortodoxiei, ca ierarhii se suspecteaza intre ei (si enoriasii la fel) de prea mult ecumenism, respectiv de prea mult fundamentalism. In fine, oamenii sunt diferiti, exista resentimente, exista invidie, exista - nu e parere - puteri care despart, asa cum exista - sa recunoastem! - o Putere care, printr-o "impreuna lucrare", poate uni (si-l poate preschimba pe om), chiar daca acea unitate (in extremis: "unirea tuturor") este - inca - departe de a fi si desavarsita. Exista un ideal de unitate, manifestat sub diferite forme. Sigur ca fiecare alege, in functie de matricea sa sufleteasca, de "interesele" si nevoile sale, un ideal sau altul. Cred in omul care se gandeste la toate cele care il smintesc (si deprima) pe om, dar cu toate acestea nu reununta la lupta lui, la "razboiul lui nevazut". Un astfel de om este, pentru mine, puternic, asa cum, in STALKER, puternic cu adevarat mi se parea cel - aparent - nevolnic, cel numit "debil mintal" de catre Scriitorul nihilist si ultra-relativist dimpreuna cu Profesorul care se inchina "clopotului tacut" desenat de mintea lui Gauss.

Rubycond said...

Interesant si moderat raspunsul. Despre PATERIC si FILOCALIE nu stiu foarte multe, nici despre icoanele ortodoxe, dar ma voi documenta. Sunt insa destule aspecte aberante, contradictorii sau fara sens in Biblie, de pilda, dupa opinia mea, despre care pot da detalii copioase, la nevoie, insa, pe moment va refer la "The God Delusion" de Richard Dawkins, la "Letter to a Christian Nation" si "The End of Faith" de Sam Harris. Cat despre rolul de "catalizator de neinlocuit" al lucrurilor amintite mai sus, imi place conceptia budista conform careia "fiecare are Calea lui" si sfiala crestina a acestei religii in a da verdicte despre lucrurile cu adevarat de neinlocuit pentru devenirea intru fiinta, aceste Needful things. Momentele de iluminare, de intensa transformare launtrica au atat de multe surse (chiar daca ne "limitam" doar la budism, de pilda, fara a mai vorbi de alte religii, ori domenii ale stiintei si artei), incat si un ateu ca mine (m-am clasificat, na! :-) este tentat sa spuna "Necunoscute sunt caile Domnului".

Un comentariu mult mai tintit vizeaza urmatoarea intrebare retorica: 'Cum sa cuprinzi ceea ce e "Taina Sfintei Treimi" in sintagma "a monotheistic religion?"' Ei bine, cred ca trebuie atentie la acea referinta --- [1], prezenta si in textul dat de mine: "Christianity is a monotheistic religion[1] ..."
Daca am consulta pagina Wikipedia pentru Christianity legata mai sus, am descoperi ca referinta respectiva ne spune urmatoarele:

1. ^ Christianity's status as monotheistic is affirmed in, amongst other sources, the Catholic Encyclopedia (article "Monotheism"); William F. Albright, From the Stone Age to Christianity; H. Richard Niebuhr; About.com, Monotheistic Religion resources; Kirsch, God Against the Gods; Woodhead, An Introduction to Christianity; The Columbia Electronic Encyclopedia Monotheism; The New Dictionary of Cultural Literacy, monotheism; New Dictionary of Theology, Paul, p. 496-499; Meconi. "Pagan Monotheism in Late Antiquity". p. 111f.

Cat despre "unirea tuturor", este destul de greu pentru multi sa se gandeasca la unirea cu alti oameni care sunt numiti de preotii, pastorii sau predicatorii lor "demonici".
Altfel, by all means subscriu la "cu dar din dar se face Rai", si la "iubeste-ti aproapele" --- oricat de "departe" ar fi el pe aceasta "lume mica de se masura cu cotul" --- mijloacele moderne de comunicare il fac "aproape". Si la acest capitol, consider ca budismul a reusit mult mai bine decat crestinismul. Si daca nu am dreptate, astept cu interes sa citesc despre masacre religioase in numele budismului.

La fel cum, vrand-nevrand, pana la urma suntem uneori nevoiti sa ii judecam, cel putin pe moment, pe altii dupa faptele lor (chiar daca ne abtinem de la a da cu piatra), sunt adesea tentat sa judec religiile dupa faptele "adeptilor". Sigur ca in zilele noastre majoritatea (nu, nu cred totalitatea) crestinilor ar condamna cruciadele (daca ar sti cate ceva despre ele). Sper sa nu dormim cu totii sub vreo ciuperca nucleara si sa apucam era in care alti crestini smeriti si moderni vor judeca la fel razboiul din Irak, cel bazat, nu in mica masura pe masa de manevra constituita de fundamentalistii crestini din SUA.

Despre "clopotul tacut" desenat de mintea lui Gauss, el a mai existat si in mintile altora inaintea sa, desi nu acest lucru este important --- nu sunt un platonist extremist. Deci, despre acesta si "lacasul" caruia ii apartine, precum si despre faptul ca "exista, sa recunoastem!, o Putere", afirm ca deranjant in privinta fundamentalistilor religiosi este tocmai faptul ca ei considera anumite "carti sfinte" scrise de alti oameni ca sursa de neinlocuit a Adevarului despre Lume si Realitate. Sa intreb de ce nu scrie in Biblie nimic despre dinozauri? Ori despre legile electromagnetismului fara de care aceasta conversatie e discutabil tare daca ar putea avea loc? Ori despre transformarile extraordinare ale energiei si materiei, despre panteonul particulelor elementare elaborat cu multa truda de fizica moderna (si care este, in permanenta renovat)? Dar despre numeroasele interpretari (filosofice, in ultima instanta) ale teoriei cuantice a campurilor sau ale teoriei superstring-urilor? Aceste intrebari sunt, sper, retorice, asa ca nu le mai pun, si raman in acord cu afirmatia lui Einstein: "I am a deeply religious non-believer".
In fata "minunilor" verificabile, reproductibile si INTELIGIBILE pe care stiinta le produce in permanenta, si abia in urma incercarii de a le intelege am sanse sa ating acea stare de smerenie, probabil nu mult diferita de cea atinsa pe cai duhovnicesti ortodoxe.
Ca sa citez din BEYOND REDUCTIONISM: Reinventing the Sacred de Stuart Kauffman:

"In this scientific world view, we can ask: Is it more astonishing that a God created all that exists in six days, or that the natural processes of the creative universe have yielded galaxies, chemistry, life, agency, meaning, value, consciousness, culture without a Creator. In my mind and heart, the overwhelming answer is that the truth as best we know it, that all arose with no Creator agent, all on its wondrous own, is so awesome and stunning that it is God enough for me and I hope much of humankind."

saskiul said...

Fascinant raspuns. O sa incerc sa pregatesc "lovitura", acum ca mi-ai trimis - iar - mingea in teren. In ritmul asta, o sa iau concediu de la bloguit si ma mut la rubrica "post a comment" :).

Rubycond said...

Scuze pentru lungimea raspunsului :-)
I tend to get carried away.

Oricand vine raspunsul, e bine-venit. Probabil nici eu nu voi putea tine acest ritm, dar mi-ar placea ca macar din cand in cand sa mai "combatem", sa mai comunicam.

Cum spun cei de la Pink Floyd,
"All we need to do is make sure we keep talking."

saskiul said...

Eh, nu lungimea raspunsului e problema, ci scurtimea timpului. Asadar: Lectura PATERICULUI si a FILOCALIEI sunt folositoare si edificatoare. La fel, intelegerea icoanei. Desigur, in cadrul bisericesc, liturgic. De fapt, cred c-am pus punctul pe i: it all boils down to the framework we ought to be part of, or else our dialogue turns into small talk. Sf. Maxim Marturisitorul (daca nu ma insel) spunea ca teologia fara practica este o teologie a demonilor. Cum ajungem la practica? "Care" practica? Sunt deja lucruri delicate foarte. Se modifica atunci "logica" obisnuita dupa care judecam.
N-am citit cartile despre care scrii, poate le voi citi candva. Insa perspectiva din care sunt scrise conteaza enorm. De buna seama ca exista nenumarate prilejuri de bucurie. Exista un cadru bisericesc "stricto sensu", dupa cum, "largo sensu" Biserica nu are frontiere. L'Eglise sans frontieres.
Asa e, gura "pacatosului" (;-) adevar graieste.
Unirea tuturor inteleasa ca ideal, in conditiile despatimirii (dispassion) care rodeste in noi cu mare greutate si adesea "floarea" ei se rupe, astfel ca trebuie mereu si mereu pus un inceput si vegheat ca aceasta "samanta" sa prinda rod.
Despre randurile referitoare la "minusurile" stiintifice ale Bibliei, intr-o postare (intr-un raspuns) de - poate - maine. Biblia este, la urma urmei, Cartea Bisericii. Nu Biblia in sine trebuie cercetata (nici nu exista "in sine"), ci contextul in care ar trebui ea, eventual, inteleasa, traita. Textul ei e dat de context.
Si despre celelalte in "numarul viitor". :)

Rubycond said...

"the framework we ought to be part of?" Deci ca sa discuti teologie crestina trebuie sa fii credincios si practicant (da, de acord ca e foarte delicat de spus ce inseamna asta) crestin? Sau e vorba ca in general trebuie sa fii familiarizat cu un cadru teoretic al domeniului pe care il discuti ca sa nu faci small talk?
Cu prima nu sunt de eu acord, si cu a doua nici macar Wikipedia nu e de acord. In mod surprinzator, oameni "obisnuiti" reusesc, impreuna, sa se documenteze si sa scrie mai bine despre un subiect decat scrie un expert. Evident, expertii ajuta foarte mult, in general, dar Wikipedia si calitatea ei sunt marturie a faptului ca ei nu sunt indispensabili, si despre acest lucru s-a scris in cercuri conectate la acest fenomen online. Oare Eliade era practicant al tuturor religiilor pe care le-a discutat (rezonabil de bine, in multe cazuri, ar zice unii)? Adoptase el exclusiv un anumit framework religios? Sigur ca NU.

Revenind insa, daca nu poti discuta teologie crestina decat daca esti crestin practicant, inseamna ca problema e cu teologia crestina, nu cu "teologul" aspirant. Iti trebuie o anumita "sminteala" divina sa te racordezi la fenomen? Trebuie sa te pictezi in culorile razboiului (sau ale pacii) ori sa consumi peyote ca sa intelegi despre ce e vorba? Cand aud astfel de argumente ce au ca rol intimidarea si excluderea cuiva din conversatie, eu unul le interpretez ca pe o capitulare, si nu ca pe cea mai eleganta posibila :-) Orice lucru pe lumea asta poate fi vazut din multe puncte de vedere, si adesea, tocmai cei din afara "dogmei" vad clar anumite lucruri care sunt ascunse sau vagi pentru cei "virusati".

In al treilea rand, all human talk is small, ca sa il citez pe Sf. Minim Dubitativul, si cu cat mai repede ne dam seama de asta, cu atat mai bine. Chiar limbile naturale in sine sunt imprecise, lipsite de rigoare si, deci, in ultima instanta, chatter. Chiar si cineva "strapuns" de morala crestina cred ca ar fi de acord ca e bine sa nu ne luam prea tare in serios. In momentul in care o facem, incep sa apara problemele... sau demonii.

Anunt pe perete la Universitate: "CAUT OAMENI".
As extinde-o un pic:
"Esti om? Vorbesti cu buna-credinta --- adica iei in serios subiectul despre care vorbesti? Nu ma intereseaza credentialele tale --- I'm listening!"

Si ca tot am ajuns la demoni (aia amintiti de Sf. Maxim Confesorul), what IS up with those in biserica ortodoxa? Pe mai toate site-urile ortodoxe din Romania vad lungi "predici" despre cat de rai, parsivi si periculosi sunt demonii.
Daca e vorba de demoni in sens figurat, adica demonul minciunii, hotiei, crimei sau al lui Maxwell, atunci, OK, poate fi un mod de a transmite niste percepte morale (nu cel mai reusit, dar deh, aparent potrivit cu materialul clientului in anumite cazuri ar zice unii). Daca vorbim de creaturi diabolice cu vointa si gandire proprie ce ne ademenesc si ni se strecoara in suflet, si vrem sa convingem lumea ca ei sunt "reali", asta pentru mine e pitiful insanity.

Exorcismele reprezinta modul bisericii de a "rezolva" o problema pe care ea a creat-o, la fel cum destui virusi au fost creatia firmelor producatoare de antivirusi. Infestatia cu "demoni", "draci", ca si cu orice alta mema --- idee virus --- este cel mai usor de "tratat" de catre cei ce au creat si propagat mema in the first place. Nu mai dezvolt comparatia cu afacerea deosebit de lucrativa de creare, intretinere-exploatare, si, apoi, de "mediere", a conflictelor militare.

Daca alte idei din teologia crestina sunt admirabile, moralizatoare, cu multe efecte bune, aceasta este una aproape mereu destructiva, care poate fi, a fost si va fi folosita intru inspaimantarea si manipularea a generatii intregi de enoriasi --- sau pentru inlocuirea unor argumente valabile de care se duce lipsa. Se doreste in cercuri inalte un razboi cu o anumita tara? Simplu, trebuie doar invocat caracterul demonic al religiei majoritare din acea tara si al cartilor sale sfinte, si scopul este deja pe jumatate atins. Vrem sa ne impunem o parere? Queue the demons!

Ortodoxia fundamentalista spune ca "Cea mai mare biruinta pe care a obtinut-o diavolul în lupta lui contra oamenilor este convingerea multora ca el nu exista". Cea mai joasa "biruinta" a religiilor este convingerea contrara a multora. Din punct de vedere al veridicitatii, al plauzibilitatii (nu spun al probabilitatii, pentru ca probabilitatile presupun ca, cel putin teoretic, le-ai putea masura), demonii sunt pe exact aceeasi treapta cu gnomii care repara pantofi, cu nimfele, Gorgonele, sirenele, ielele, elfii, Zana Maselutza si Mos Craciun.
Noapte buna, copii!

P.S. Tot despre demoni, un dialog simpatic dinspre finalul cartii Maestrul si Margareta:
"- N-am de gand sa polemizez cu tine, sofist batran ce esti, raspunse Levi Matei.
- Nici nu poti, din motivul pe care l-am numit - esti un prost, raspunse Woland si urma: Hai, spune - si pe scurt, ca ma plictisesti! -, pentru ce ai venit?
- El m-a trimis.
- Si ce ti-a poruncit sa-mi transmiti, sclavule?
- Nu sunt un sclav, raspunse Levi Matei tot mai inrait, sunt discipolul lui.
- Vorbim limbi diferite, ca intotdeauna, raspunse Woland, dar din atata lucru realitatile despre care vorbim nu se schimba, raman asa cum sunt si trebuie sa fie."

saskiul said...

Ehe, nu mai mi-e mie teama ca vorbesc de unul singur pe blog (small sau "big" talk) de cand am inceput campioantul de ping-pong cu Rubycondul. :))
Demonologia este si ea un subiect hiperinteresant, in foarte mare parte sunt de acord cu ce ai scris. Exista insa un "delta x" unde as avea rezervele mele. Sigur, ele vizeaza lucrurile si starile "inca neatinse", "inca nevazute", "inca netraite", deci perfectibilul.
Daca tie iti este (sau ma insel) usor sa te "califici", mie - marturisesc chiar acum - imi e foarte greu. Cu atat mai mult cu cat incerc sa fiu cinsit fata de mine insumi. You are giving me food for thought anyway.

Rubycond said...

Scuze, in ultimul mesaj m-au atras "demonii" asa de tare pe filonul cu pricina, ca am uitat sa fac o remarca despre "Unirea tutor inteleasa ca ideal, in conditiile despatimirii (dispassion)": a spus-o si, respectiv, trait-o (cel putin inca) cineva cu vreo 500 de ani inainte de Hristos, atata ca el a numit-o Calea non-atasamentului. E vorba de un tip simpatic pe nume Siddhartha Gautama pe care il numim cu amicitie Buddha, printul-cersetor, care este slavit pana si de catre Islam, a carui singura nereusita, istoric vorbind, pare a fi fost faptul ca invataturile i-au fost transmise in scris (el se opunea acestui lucru, si bine facea, daca mi-e permis sa hazardez o opinie).
In plus, pare foarte probabil ca ideea e mult, mult mai veche, intrucat si in Europa intalnim multe din elementele acesteia in discursul si viata lui Socrate, de pilda.

Un citat pentru final:
"If you desire to see the most noble of mankind, look at the king in beggar's clothing; it is he whose sanctity is great among men."
—Abdul Atahiya, poet arab.

Rubycond said...

Legat de ultimul mesaj --- povestea cu despatimirea vs. calea non-atasamentului --- am uitat sa adaug, cu malitie, ca un economist calificat (ceea ce nu sunt deloc), ca, oricum, imi place "rebranding-ul" :-))

saskiul said...

The food for thought you're sending me is FULL MEAL si necesita putina digestie si ... siesta. Besides, noaptea e un sfetnic bun.
Bineinteles ca m-am gandit si eu la arhetipul Lui si la asemanarile (dar si deosebirile) cu cei de dinainte (alde Budha, Prometeu, Socrate etc.). E vorba de cadrul insusi - eclesial/liturgic - caruia inca nu i-am gasit pereche. Hristos e Biserica. Socrate, Prometeu etc. nu sunt Biserica...Sigur, mai ramane sa vedem "care" Biserica, "unde" este ea, "ce" si "cum" este ea, in ce masura suntem sau nu suntem, am fost sau n-am fost, vrem sau nu vrem sa fim parte din ea etc.

Rubycond said...

OK, hint taken.
Maine si poimaine iau pauza, si eventual continuam apoi daca exista timpul necesar. :-)

"Night's darkness is a bag... that bursts with the gold of the dawn."
Tagore

saskiul said...

De buna seama ca vom continua :)