Snowdrops on graves

Însorită zi de fe-martie. Sub un cer senin am condus-o pe ultimul drum pe mama Oanei şi-a lui Alex - may she rest in peace. În momentul când, la sfârşitul slujbei de îngropăciune, sicriul a fost luat şi dus la groapă, a trebuit să-l preiau pe Theodor, care se întorcea - ca de obicei – cu van-ul de la grădiniţă. M-am plimbat cu el printre morminte (pe unele, neacoperite cu placă funerară, am zărit câţiva ghiocei) şi ne-am aşezat pe o bancă, în dreptul unei cruci de marmură, pe toată durata punerii în mormânt. La vârsta lui, moartea este o noţiune meaningless. Poate că în clipa în care conştientizăm moartea ieşim din copilărie. Atunci, cuprinşi de mirare, vom fi exclamând: Cum, n-o să mă mai întâlnesc niciodată cu această persoană? Dar moartea este, până la urmă, o experienţă personală şi incomunicabilă. Plecarea celor din jur e numai un prilej de cunoaştere „prin ghicitură”, through a glass darkly. Iar noi, cei ce încă n-am plecat, rămânem doar c-un neconsolat (aici, pe pământ) dor după morţii noştri...Poate au dreptate cei din exil: doar acasă simţi bucuria şi durerea în stare pură. Parcă nu numai viaţa, dar şi moartea e nefirească printre străini - atunci când inima-ţi bate încă pentru locurile unde ai crescut, unde te-ai format...