Good Friday movie

De Vinerea Mare am dorit să-i arăt lui Sergiu un film şi am ales Jésus de Montreal pentru că Arcand a izbutit ca nimeni altul să sintetizeze temele evanghelice într-un limbaj modern, „explicit”. Nu le-a ieşit rău nici lui Bunuel (Nazarin, Simón del desierto / Simion al deşertului), Bresson (Journal d'un curé de campagne / Jurnalul unui preot de ţară), Dreyer (La Passion de Jeanne d'Arc / Patimile Ioanei d'Arc, Ordet), Bergman (Nattvardsgästerna / Lumină de iarnă), Piţa (Concurs) ori Tarkovski (Andrei Rubliov, Stalker / Călăuza) – au contraire. Doar că stilul lor este mult mai elaborat, mai cu pretenţii, mai de „şcoală superioară”...One at a time.

Preotul (conformist, laş, ipocrit) din filmul lui Arcand, într-un schimb de replici aprige, după montarea explozivă a Patimilor în perimetrul bisericii. Patimile se jucau acolo, pe dealurile unde era situată biserica, de 40 de ani însă interpretarea şi textul ajunseseră desuete. Aşadar, preotul doreşte o transpunere „modernă”, în ton cu vremurile. Actorul Daniel Coulombe îşi strânge echipa şi împreună izbutesc un spectacol electrizant şi bine ritmat, dar „neortodox” şi cu dezvăluiri senzaţionale, spre consternarea preotului ce-şi simte astfel scaunul ameninţat şi se consideră prea bătrân să rişte totul pe-o carte. Spectacolul urmează să fie interzis. „Cu un număr de vizitatori de 2 milioane pe an nu ne trebuie publicitate. Ştii cum arată biserica asta în zilele când e plină? E o adunare de nefericiţi. Vin aici toţi refugiaţii şi sărmanii fără o leţcaie care nu mai au nicio speranţă şi nu-şi pot permite un psihiatru. Ei vor doar atât: să afle că Dumnezeu i-a iertat şi să plece la casele lor cu inima împăcată. Crezi că îi interesează noile traduceri ale textelor sfinte sau ultimele săpături arheologice din Orientul Mijlociu?” „Săraci-săraci, dar îşi cumpără cruciuliţe şi icoane puse în vânzare pe sume frumuşele chiar în biserică!” – îi răspunde, revoltat, Daniel. „Şi – zice preotul cinic – nu e mai bine aşa decât să dea banii pe cocaină?”