Footprints

Am ajuns la o bisericuţă de cartier (nu departe de unde locuim), unde a slujit PS. Multă lume şi multă amprentă...populară pe pereţi, în tablourile religioase, în decoraţiuni, în felul în care enoriaşii cântă, în selecţia cărţilor şi muzicii oferite spre vânzare pe tejgheaua ambulantă din pridvorul bisericii. Totul – sau aproape totul, excepţie face iconostasul, pe care l-am admirat doar de la distanţă – de un kitsch de ţi se rupe inima, adevărat brand al editurii „Pelerinul român”. Ei, noroc că nu sunt aşa de mulţi esteţi printre ortodocşii care merg la slujbe, altfel s-ar fi înregistrat inevitabil – prin bisericile dreptmăritoare - multe cazuri de heart breaking. Anyway, who cares about aesthetics, beauty, the Byzantine approach to art, fine taste, let alone the canons of the church...

Theodor s-a împărtăşit şi se pare că se obişnuieşte cu ritmul în care încercăm să-l integrăm. Acum, Theodor asociază mântuirea cu Împărtăşirea. Poate că ne va călăuzi chiar el spre biserică şi spre dorita despătimire mai mult decât au izbutit alţii; poate că ne va restaura el sufleteşte, prin curăţenia inimii sale – who knows? Ce mi se pare dezarmant la el e – între altele – felul în care-şi mărturiseşte greşelile în public. El spune: Theodor a râs la Liturghie sau: Theodor a bătut din picioare sau: Theodor s-a legănat...Neprihănită vârstă a omului (de dinainte de faza ulterioară a perfidirii) când ai inocenţa să recunoşti ce ştii că n-ai făcut bine, când ai puterea să ierţi - degrabă şi necondiţionat - pe cel ce te supără, când reuşeşti să nu ţii minte răul...

La întoarcere, în timp ce eram alături de Raluca, Theodor şi Manuela în nemuritorul tramvai 5 de Ronaţ, Raluca zăreşte pe stradă (stând la un taifas) un stranger care – culmea – looked somehow familiar: era of the same blood with me - my natural father. To grin and bear it was the best I could do.

După slujbă am fost la masă la fam. Marineasa, unde Theodor s-a jucat cu David şi Şerban, şi chiar cu Gabriel. Apoi am trecut pe la mama.

Discutând cu Gabriel despre una din Omiliile Sf. Ioan Hrisostomul, ne amintim împreună de un text anonim (intitulat Footprints) răspândit în mediile confesionale apusene:

One night a man had a dream. He dreamed
he was walking along the beach with the LORD.

Across the sky flashed scenes from his life.
For each scene he noticed two sets of
footprints in the sand: one belonging
to him, and the other to the LORD.

When the last scene of his life flashed before him,
he looked back at the footprints in the sand.

He noticed that many times along the path of
his life there was only one set of footprints.

He also noticed that it happened at the very
lowest and saddest times in his life.

This really bothered him and he
questioned the LORD about it:

"LORD, you said that once I decided to follow
you, you'd walk with me all the way.
But I have noticed that during the most
troublesome times in my life,
there is only one set of footprints.
I don't understand why when
I needed you most you would leave me."

The LORD replied:"My son, my precious child,
I love you and I would never leave you.
During your times of trial and suffering,
when you see only one set of footprints,
it was then that I carried you.