Metamorphosis

Minunea cea mare, The Metamorphosis, după Nicolae Steinhardt: “Nu vindecarea slăbănogilor, muţilor, surzilor, gârbovilor, leproşilor, orbilor, muribunzilor, nu înmulţirea pâinilor, umblatul pe mare, tămăduirea demonizaţilor. Şi nici chiar învierea morţilor. Minunea cea mare şi fără seamăn aceasta este: prefacerea totală a omului săvârşită atât în vremea cât a trăit El pe pământ, cât şi după înălţarea sa la cer, de-a lungul veacurilor…Dacă este cineva în Hristos este făptură nouă.” Iar această metamorfoză presupune – potrivit aceleiaşi logici tainice – o anume obiectivare în judecată, o anume severitate a judecăţii cu aceeaşi măsură a aproapelui, cu care ne judecăm şi pe noi înşine (şi invers): „Trebuie să fim capabili a ne privi pe noi înşine din afară, a ne aprecia şi judeca pe noi înşine aşa cum, neîntrerupt, necruţător, netulburaţi, îi urmărim şi judecăm pe cei din jurul nostru.”

Îşi schimbă şi demonismul faţa? Iată ca da: „Metamorfozele demonismului pe planul vieţii publice: tirania Puterii, dictatura, opresiunea, totalitarismul, prefacerea libertăţii în nebunie, desfrâu, dezmăţ, anarhie – cu toate nefireşti, primejdioase şi demonice. Dreaptă şi izbăvitoare este numai calea de mijloc, a dreptei socotinţe, a echilibrului.” Take heed: „Să fim conştienţi de oricând posibila demonizare a sufletului nostru.”

Odă curajului: „Netemându-ne, alungând frica, socotind-o ca pe un păcat de moarte, ca pe năpasta lumii, îndrăznind, mereu dând dovadă de bărbăţie, de ostăşie. Ci privind lucrurile, de fiecare dată, cu spirit larg şi tolerant, izbutind a ieşi din noi înşine, a ne vedea, judeca şi aprecia din afară, aşa cum ne-ar surprinde (fotografia) privirea rece şi neprevenită a unui terţ...Făcându-ne din legea relativităţii, principiul incertitudinii şi din doctrina instabilităţii lumeşti întreitul temei al unui reflex instinctiv când vor să ne subjuge cu strălucirea lor.”

(Nicolae Steinhardt – Dăruind vei dobândi)