A new creature

„...Ajuns la Jilava nimerisem cum nu se poate mai bine, dădusem peste un preot netemător, un ostaş de-al lui Hristos; n-a stat pe gânduri: Te botez, mi-a spus, numai să facem puţină catehizare. Catehizarea s-a făcut repede, eram pregătit. Botezul a fost hotărât pentru ziua de 15 martie (sosisem în celulă la 5 ale lunii), mi-am găsit un naş (coleg de lot) şi am purces la organizarea Tainei - ce urma a fi săvârşită clandestin – cu nu mai puţină atenţie, cronometrare (fără de ceas) şi mărunţire ca pentru un hold up. Am ales momentul imediat următor scoaterii „vaselor” la spălare şi al plimbării, când caralii sunt ocupaţi de nu mai au răgaz, bieţii, să răsufle, iar vânzoleala e în toi. Datorită unei infecţii la picior (Hristos tate le potriveşte cu grijă) nu am fost scos la plimbare. Părintele Mina a scos la iuţeală apă proaspătă din ciubăr şi a venit la prichiciul meu unde aşteptau naşul şi, la dorinţa expresă a vrednicului ieromonah ortodox – doi preoţi catolici, doi uniţi şi un protestant, spre a da botezului un caracter ecumenic. Doi ofiţeri superiori, doi colegi de detenţie, s-au plasat în dreptul vizetei (ca să ascundă cele ce aveau loc unor eventuali ochi cercetători). Rugăciunile au fost depănate în formă prescurtată şi la iuţeală am rostit Crezul şi mi s-a turnat conţinutul ibricului bont pe cap; apa mi s-a prelins pe obraji, pe umeri, pe zeghe; şi astfel – din apă de la Jilava şi duh nezăbavnic – am fost primit în biserica lui Hristos. (Apa de la Jilava, pentru mine: cum ar spune cineva: Fântânile Romei!)
Ibricul a fost degrabă aşezat la locul său, naşul şi martorii s-au împrăştiat, viaţa cotidiană – gălăgioasă, îmbulzită – a celulei şi-a reluat cursul normal, dar eu am cunoscut prin starea de extraordinară euforie de care am fost îndată şi total cuprins că botezul nu este o simplă formalitate, un ritual, o ceremonie, ci cu adevărat o sfântă, incomparabilă şi indubitabilă Taină, un „foc mistuitor”.

Starea de euforie a durat în toată vremea detenţiei – mi se întâmpla, la Jilava, la Gherla, să nu pot dormi, ori să mă deştept în plină noapte de cât de fericit eram. Uneori necazurile ne împiedică să dormim, dar iată că şi fericirea poate acţiona întocmai.”

(Nicolae Steinhardt – Jurnalul fericirii)