Cesare Pavese despre viata

Citesc în Cesare Pavese despre căsătorie: „Este reuşită numai acea aventură căreia i te dăruieşti cu totul: într-un cuvânt căsătoria, la nevoie chiar şi una făcută în cer.” Şi despre despătimire: „Este remarcabilă starea celui care nu încearcă tentaţia a ceea ce nu face; nu starea celui care e tentat şi renunţă. În termeni realişti, primul este liniştea, al doilea este chinul sfâşietor.”; despre paradoxul suferinţei, între virtuţile ei tămăduitoare şi condamnarea ei: „...dacă numai durerea îl poate educa pe om, atunci întreb de ce din punct de vedere filosofic este interzis să-l loveşti pe aproapele tău, pentru a-l educa într-un chip desăvârşit?”; despre iubirea celor recalcitranţi: „Nu trebuie să ne plângem dacă o persoană pe care o iubim foarte mult se comportă uneori ca duşmanii, călcându-ne pe nervi, sau făcându-ne într-un fel să suferim. Nu trebuie să ne plângem ci să tezaurizăm cu aviditate aceste mânii şi amărăciuni pe care le avem: ne vor servi să ne îndulcim durerea în ziua când acea persoană ne va lipsi într-un mod oarecare.”; despre vis: „Să creezi fără să fii conştient – iată ciudăţenia visului. (...) În vis cel care visează e întotdeauna foarte laş şi tolerează lucruri pe care în viaţă nu le-ar tolera. E lipsit cu totul de sens moral şi social. Devine un ghem de instincte.”; despre dragoste: „Dragostea are virtutea de a dezbrăca nu numai pe cei doi îndrăgotiţi unui în faţa celuilalt, ci şi pe fiecare dintre ei în faţa lui însuşi.”; despre filosofia creştină: „În fond secretul vieţii este să facem ca şi cum am avea ceea ce atât de dureros ne lipseşte. În asta constă întreaga filosofie creştină. Să fii convins că totul este creat spre binele omului, că există înfrăţirea umană – şi dacă nu e, ce importanţă are? Mângâierea acestei viziuni constă în a crede în ea, nu în faptul că dacă eu cred în ea, dacă tu, el, şi ei cred în ea, înseamnă că ea se va adeveri.”; despre arta modernă: „Marea artă modernă este întotdeanua ironică, după cum cea veche era religioasă.”; despre condiţia intelectualului: „Înaintea romantismului nu exista intelectualul, pentru că nu exista opoziţia între viaţă şi cunoaştere. A-ţi da seama că viaţa e mai importantă decât gândirea înseamnă a fi un literat, un intelectual; înseamnă că propria ta gândire n-a devenit viaţă.”; despre libertate: „Libertatea nu constă a alege între bine şi rău, ci în a distruge răul.”; despre bogăţia vieţii: „Bogăţia vieţii constă în amintiri uitate”; despre tăria de caracter: „Să fii tare – înseamnă să ai mereu tot mai limpede în faţă propria muncă, s-o vezi cum se împlineşte, să ştii că sunt de ajuns zvâcniri uşoare pentru a menţine impulsul, şi să laşi ca ceilalţi – celelalte – să-ţi dănţuie în jur cu ispitele şi chemările lor. Cunoşti drumul până la capăt, emoţia, tumultul, furtuna – laşi să izbucnească totul fără ca în fond să fii prins sau dominat. Ai de făcut altceva. Aceasta înseamnă să fii tare.”