Zorba - Dionysos - Nietzsche

Zorba the Greek (1964) – un film încă proaspăt şi amuzant, mai ales datorită interpreţilor săi fabuloşi (Anthony Quinn, Alan Bates, Lila Kedrova) & muzicii lui Mikis Teodorakis. De când interpreţii principali s-au mutat la cele veşnice, au rămas doar o amintire...Wikipedia îl prezintă astfel pe Zorba, cel din romanul omonim al lui Kazantakis: "A living heart, a large voracious mouth, a great brute soul, not yet severed from mother earth." iar "The novel can be perceived as a vaccine against metaphysical thinking and it describes the contrast introduced by Friedrich Nietzsche between the Apollonian and the Dionysian on life. Apollo / the narrator represents the spirit of order and rationality, while Dionysus / Zorba represents the spirit of ecstatic, spontaneous will to live. It could be argued that the narrator does not make much of a struggle against the Dionysian spirit, however, the book is a tribute to life in this world, as was the philosophy of Nietzsche. Zorba befriends Boss, helping the latter to realise the pointlessness and meaninglessness of human life.” Filosofia lui Zorba, foarte down-to-earth - poate fi cuprinsă şi în următoarele replici: „Am fãcut lucruri cumplite pentru tara mea...Dacă le-ai afla ţi s-ar ridica pãrul în cap: am ucis, am ars sate din temelie, am violat femei. Si pentru ce? Pentru cã erau turci sau bulgari! Cât am putut fi de prost!...Acum mã uit la un om - la orice om – şi-mi spun cã e bun sau rãu. Ce îmi pasã dacã e grec sau turc?...Deşi, pe mãsurã ce îmbãtrânesc – îţi jur pe pâinea ce-o mãnânc – nu mă mai interesează nici asta. Bun sau rãu?...Care-i diferenta? Toţi ajungem la fel: hrană pentru viermi.”

Îmi amintesc – fără nicio plăcere deosebită – de John, neo-zeelandezul misogin pe care l-am întâlnit în timpul şederii mele în Belfast. Proaspăt convertit la ortodoxie (fost baptist), John a fost, o vreme, curios să vadă filme şi i-am împrumutat câteva casete video. A vizionat astfel toate filmele lui Tarkovski, câteva de Paradjanov şi, între ele, „mult prea lumescul” – spunea el - Zorba. Într-o zi, umplându-se el de duhul pravoslavnic „cel cu adevărat şi singur folositor pentru om”, hotărăşte să nu mai vizioneze filme – niciun fel de filme - pentru că „îl distrează şi îl abat de la dreapta credinţă”, pentru că „îl îndepărtează de Dumnezeu” şi îi primejduiesc „drumul spre mântuire”. Chiar şi Tarkovski? – întreb. „Chiar şi Tarkovski!” – zice el.
...Nu m-aş mira să aflu că John este acum un popă celib sau un monah ultra-ortodoxist şi, evident, militant convins - cu patalama şi sutană - împotriva a tot ce e „lumesc”, „eretic” etc...Astfel de oameni (farisei să le spun? habotnici? ori poate excesiv de „râvnitori”?) au existat, există şi vor exista peste tot în lume. Experienţa Irlanda, cu toată amărăciunea acestor amintiri, m-ar putea ajuta să ştiu cum să evit, pe viitor, astfel de spirite bigote – poate folosind metoda lui James Joyce („tăcerea, exilul şi viclenia”).

Pe de altă parte, ştiu că şi eu am lăsat - pe ici pe colo - impresia că sunt „dogmatic” şi „bigot”. Ştiu că am fost (poate mai sunt) şi eu pentru unii oameni ultra-liberali ceea ce alţii au fost pentru mine, că nu pot pot şterge - however hard I may try – toate amintirile proaste pe care le-am lăsat în urma mea, în sufletele celor dragi sau ale celor pe care acum îi ocolesc. You live and learn...