Exclusionary clubbing

Un interviu cu Petre Ţuţea din aprilie 1990 - acelaşi stil: pronunţat patetic şi naţionalisto-legionar. Şi, desigur, „mistic”, cum altminteri? Îl acuză pe Cioran care – între altele – ar fi îndrăznit să vorbească în băşcălie despre biologia sfinţilor („necesităţile lor fiziologice”) şi chiar ar fi afirmat că îşi dorea să sărute o sfântă...Ultimii ani m-au făcut mult mai sensibil faţă de biologie şi mai puţin atent la...teologie. Woody Allen (în Deconstructing Harry) avea dreptate: „Wouldn't it be a better world if not every group thought they had a direct line to God?”...Poate că acesta este un moment, într-adevăr revelator, în orice caz marcant: atunci când înţelegi că fiecare grup are „ortodoxia” sa, zeloşii săi, fanaticii săi, că „Tradition is the illusion of permanence.” Nu ştiu cum să numesc această constatare, acest început de scepticism (şi, poate, de cinism) după care ţi-e foarte greu să mai vorbeşti în termeni absoluţi despre your (and / or your group’s) ”direct line to God”- şi asta fiindcă ştii că „They're clubs. They're exclusionary. They foster the concept of ’the other’ so you know who to hate...”

Aici însă poate că are ceva de spus şi Eclezisatul: „Nu lua aminte la toate vorbele pe care cineva le spune, ca nu cumva să auzi că sluga ta te grăieşte de rău; căci inima ta singură ştie de câte ori tu ai defăimat pe alţii. (7.21-22)” Aşa e: de ridicat piatra e uşor, însă cine e fără de păcat?